Lucruri cu adevarat importante

au trecut atatea zile pe langa mine,zile goale ,zile fara culoare..nimic important...timpul trece pe langa mine si nu pot sa ii rezist,trebuie sa ma supun lui..nu pot sa descriu ce simt..pentru ca nici eu nu stiu exact.stiu doar ca undeva in mine s-au nascut singurele lucruri cu adevarat importante :simt,cred,daruiesc ..simt speranta,mireasma diminetilor calde de toamna ,lumina stelelor si caldura soarelui ..cred in puritate,sinceritate,armonie,iubire..cred din nou in cineva, cel mai important lucru sa poti sa crezi in cineva,sa crezi in tot ce poate darui..daruiesc naivitatea si banuirile ,amintirile si uitarile,bucuria si tristetea,intrebarile si raspunsurile,calitatile si defectele..daruiesc tot ceea ce insemn..

:X

Si daca intr-o zi am sa ma trezesc si va fii soare?Sa ma mangaie cu razele lui calde si eu sa zambesc..sa incep sa prind culoare..pare doar un vis?nu ,nu este un vis..astazi soarele mi-a zambit..astazi am inceput sa cred..am inceput sa respir aerul cald de vara..doar pentru ca este joi si pentru ca este 1 ,astazi am inceput sa cred din nou in tine...

Scurta definitie..

Dragostea:
-este speranta,bucurie,implinire,raza de soare
-este tristete,dezamagire,neputinta,suferinta
-este nebunie,pasiune,lipsa de ratiune,nesabuinta
-inseamna bunatate,generozitate,simplitate,altruism
-nu obliga ci da libertate
-inseamna ca lumea ta este infinit mai buna
-nu se supara,nu jigneste
-este refugiul celor asupriti

este oare cineva?

Ma intreb uneori ce se intampla atunci cand nici macar tu nu te cunosti pe tine insuti?Atunci cand incerci sa te intelegi si nu poti..atunci cand incerci din rasputeri sa faci ceva bun pentru tine si nu stiu ce,pentru ca nu stii cum iti este bine sau rau..
Oare de ce sunt singura?Oare de ce mereu aleg drumul imposibil uneori chiar inexistent..Si totusi ce se intampla atunci cand in tot negrul tau se intrezareste o raza de culoare?O raza calda ce iti incalzeste tot sufletul ,desi este doar o farama din totul ce ai nevoie.Sunt singura..si da,nu imi este greu sa recunosc!Am ajuns in acea stare in care constientizez ca nu am nici cea mai mica putere pentru a face ceva cu mine..sunt singura si nu nici macar o raza de lumina in viata mea..totul este intunecat,nimic din ce fac nu este bine.nimic nu ma incalzeste .nimic nu imi da speranta.cat de rau poate sa fie?sa stii ca nu esti important ,in senul ala,pentru nicio persoana..sa nu ai siguranta ca atunci cand vei cadea cineva iti va intinde mana sa te ajute sa te ridici..sau macar sa fie cineva care sa te lase sa ii dai toata dragostea ta.cineva pe care sa il iubesti fara sa ceri nimic in schimb..

....

Si totul se termina asa cum incepe...ramai din nou singur,din nou fara speranta...ce este mai frumos decat senzatia sperantei furnicandu-ti inima?intrii din nou in banala monotonie a vietii..ma intreb ,oare asta sa fie povestea mea?inca nu sunt sigura de acest lucru...de ce?..pentru ca vreau sa traiesc din nou,pentru ca vreau din nou sa simt ca iubesc..si oare as mai putea sa cred in cineva?as mai putea sa investesc sentimente pure ?

Oare?

Mereu am stiu ca in adancul lui se ascunde ceva..Ceva pur,ceva ce ma instiga la mai mult...Vroiam sa il descopar.vroiam doar sa ii simt acea farama calda a sufletului sau, bine ascunsa de figura infioratoare si de corpul bine lucrat in sala de forta.corpul inalt,marimea muschiilor,freza tipic baietiilor rai,tatuajul si aerul de baiat de cartier ii ascundeau oare atat de bine privirea?da..privirea lui calda,ochii lui ce ma trezeau mereu din somn...sclipirea aceea..bataile inimii mi se agravau de fiecare data cand indrazneam sa il privesc in adancul ochiilor..vreau sa mai simt din nou aceea senzatie..aceea senzatie care nici acum dupa atat timp nu ma lasa sa dorm..sa respir..si totusi daca ar fi sa nu pot respira ar fi pura sinucidere.. pura sinucidere pentru ca respir doar sentimente,suferinta,regrete..respir regretele unei iubiri neimplinite..unei iubiri imposibile poate din cauza profunzimei ei,poate din cauza mea,poate din cauza lui..poate ca unul din noi a daruit prea mult, iar altul prea putin.m-am dedicat mereu acestei iubiri,m-am dedicat zi si noapte descoperirii faramei lui calde..
Era de neatins..dar totusi am simtit scanteia..scanteia care inca imi mai face sufletul sa vibreze...Stiam ca aici il pot atinge..stiam ca in adancul lui zace o mica farama de daruire,de profunzime,de trandete,de pasiune totala..

Convalescenta...

am simtit ca tot universul meu se prabuseste.ca nu mai am niciun rost,ca odata cu aceste cuvinte viata mea s-a dus.a fost groaznic..nu am putut sa ma exteriorizez ,nu am stiut cum.imi aduc aminte figura lui, imi aduc aminte acea apasare cumplita din mine,imi venea sa rad,sa plang,sa urlu.am fost profund socata,nu mi-am revenit zile intregi,zile intregi in care ,desi, spuneam ca nu vreau sa il mai vad, aveam nevoie de el mai mult ca niciodata.vroiam sa fie din nou langa mine,vroiam sa imi vindece rana adanca ce mi-o provocase.Nu ma mai cautat,iar eu eram disperata,avem nevoie sa ii aud vocea si singurul meu refugiu a fost alcoolul,asa puteam sa mai sper la el,pentru ca imi pierdusem speranta de al mai avea,aripile mele fusesera taiate in zbor si cazatura provocase cea mai profunda durere a sufletului meu.Imi aduc aminte apasarea aia cumplita,furia si dragostea din momentele alea,m-am simtit umilita,orgoliul meu de femeie fusese calcat in picioare si totusi l-am iertat din prima zi..din prima clipa cand si-a cerut iertare..eram furioasa ca nu ma mai cauta sa imi dea o explicatie,zilele treceau tot mai greu ...