Convalescenta...

am simtit ca tot universul meu se prabuseste.ca nu mai am niciun rost,ca odata cu aceste cuvinte viata mea s-a dus.a fost groaznic..nu am putut sa ma exteriorizez ,nu am stiut cum.imi aduc aminte figura lui, imi aduc aminte acea apasare cumplita din mine,imi venea sa rad,sa plang,sa urlu.am fost profund socata,nu mi-am revenit zile intregi,zile intregi in care ,desi, spuneam ca nu vreau sa il mai vad, aveam nevoie de el mai mult ca niciodata.vroiam sa fie din nou langa mine,vroiam sa imi vindece rana adanca ce mi-o provocase.Nu ma mai cautat,iar eu eram disperata,avem nevoie sa ii aud vocea si singurul meu refugiu a fost alcoolul,asa puteam sa mai sper la el,pentru ca imi pierdusem speranta de al mai avea,aripile mele fusesera taiate in zbor si cazatura provocase cea mai profunda durere a sufletului meu.Imi aduc aminte apasarea aia cumplita,furia si dragostea din momentele alea,m-am simtit umilita,orgoliul meu de femeie fusese calcat in picioare si totusi l-am iertat din prima zi..din prima clipa cand si-a cerut iertare..eram furioasa ca nu ma mai cauta sa imi dea o explicatie,zilele treceau tot mai greu ...